Atelierele se bazează pe principiile educaționale ale Mariei Montessori, acestea având ca rezultat dezvoltarea motricității fine și grosiere, dezvoltarea senzorială și a autonomiei.
Jocul liber întâmpină nevoia copilului de a se juca fără a fi constrâns să facă lucrurile într-un anumit fel. El este liber să exploreze materialele pe care le are la dispoziție așa cum își dorește.
Un copil autonom este un copil care își dorește și reușește să facă lucrurile potrivite nivelului lui de dezvoltarea de unul singur. De cele mai multe ori, între dorința și reușita copilului, intervine frustrarea acestuia și mai apoi nevoia adultului de a-i face viața mai ușoară atunci când apare un obstacol.
Aici intervin atelierele Busy Bee, acestea își propune să vină în ajutorul părinților și al copiilor în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă din punct de vedere psihic și emoțional.
cu ajutorul căreia vom reuși să îi integrăm pe copii în grupele de vârstă potrivite dezvoltării lor.
în care se află, bazate pe mai multe criterii, nu doar vârsta cronologică, acestea având ca rezultat dezvoltarea motricității fine și grosiere.
Pentru înscrieri și detalii, vă invităm să ne contactați telefonic sau completând formularul de înscriere:
500 lei
400 lei
Completează formularul de mai jos și rezervă un loc copilului tău la atelierele Busy Bee:
Singurul cost pentru atelierele lunare Busy Bee este cel de 500 de lei pentru prima lună, iar apoi 400 lei / lună. În costul acesta este inclus screening-ul inițial, materialele de lucru și toate activitățile organizate într-o oră/săptămână.
Atelierele Busy Bee au loc în Oradea, la adresa: Strada Principatelor Unite, nr.70, într-o încăpere separată de Centrul Busy Bee.